Jurnalul National are astazi un articol mai mult decat interesant si prea real: Dansand cu lupii catre scoala.
2008, Romania, Uniunea Europeana.
Povestea (din pacate cat se poate de reala si nu desprinsa din file de poveste) unor copii care, pentru a ajunge la scoala, merg si 4 kilometri pe jos in fiecare zi. Ca ploua, ninge, sau sunt 40 de grade afara ei isi iau povara cunoasterii in spate si traverseaza padurile, podetele improvizate si paraiele.
Colegi de drum? Vietatile padurii: lupi, ursi, vulpi...
Sunt copii, pe drum, pentru a nu se plictisi, Luminita se gandeste la desenele animate de la televizor.
Ce sa i spui unui copil care ti povesteste senin:” Eu am mai avut doua surori, insa au racit si au murit in pat, acasa”.
Asta pentru ca drumul e o poteca si nici o ambulanta nu ar putea ajunge, pentru ca farmacia si dispensarul sunt prea departe, pentru ca, pentru ca…
Ce sanse reale au copii acestia in 2008?
Dupa 4 ore de mers prin paduri mai pot fi ei atenti la lectii, isi mai pot face temele?
Si daca da, cum vor ajunge la liceu, care e mult mai departe decat scoala generala, tot pe jos?… de altele nici nu mai incape vorba…
Si cand te gandesti la razgaiatii oraselor care s suparati pentru ca tati nu le a luat role si mami nu i lasa mai mult de 5 ore zilnic la jocuri pe calculator, sau alte nemultumiri imense, care primesc totul pe tava pentru ca numele lor este X…
E bine sa te gandesti in primul rand la tine, sa vrei mai mult si mai bun pentru tine, e calea spre progres, dar oare chiar sa uitam total de ceilalti?
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu