Da, stiu, toti ati scris despre iarna, despre Romania inzapezita, despre Bucurestiul ingropat in muntii de zapada, posturile de radio si televiziune au tot abordat subiectul pana la refuz. Dar… eu tocmai am vorbit cu ai mei si… La 60 de kilometri de Bucuresti, dupa doar 2 zile de ninsoare si viscol (miercuri si joi) zapada este inca, de aproximativ 1 metru 80-90, ulitele de abia azi au fost "desfundate", la fel si soseaua care face legatura cu soseaua care ii leaga de lume. Zapada este inalta cat gardul si casele sunt inconjurate de ziduri de zapada. Au facut poteci pe langa case dar zidul a ramas, doar s a mutat la vreun metru si un pic, amenintator si alb. Trandafirii, gardul viu, puiul de brad, caisii, totul este innecat, disparut. Ca sa ai grija de oratanii si animalute (oricum imobilizate in casele lor) trebuie sa te misti pe poteci prea inguste, printre pereti imensi si apasatori, prea albi si reci. Nu a mai nins asa acolo de vreo 8 – 9 ani si eu am pierdut ocazia sa vad:(.
Asa era cand eram mica: zapada era tot atat de inalta si noi eram blocati prin case, pana faceau oamenii mari poteci si plecam de nebuni la razboaie albe. Era frumos si mai tarziu cand zapada se mai topea si era "modelata" in munti pe care ii puteai escalada. Intr un an muntele unea gardul cu gluga de coceni. Era mai inalt decat ea si m am carat in varful ei sa vad satul:)) de sus, spre disperarea mamei si a lui tataie . Am vazut si The Golden Compass (unde mare parte din actiune se desfasoara in marele si inghetatul Nord ), am vorbit cu ai mei si m a apucat un dor de atunci…
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu